"."REVISTA PRESEI ONLINE ULTIMILE STIRI DE ACTUALITATE","

Tara Soarelui Rasare trece prin una dintre cele mai intunecate zile din istoria ei. Japonia a fost zguduita de un cutremur, care nu a mai incaput in scara Richter: de 8.9. 

La numai doua zile dupa ce un seism de 7,2 a lovit tara Soarelui rasare, un nou cutremur cu magnitudinea 8,9 s-a produs in largul coastelor de nord-est ale Japoniei la ora locala 14.46 (07.46 ora Romaniei).

Cutremurul a fost atat de puternic, incat a generat un val tsunami de zece metri inaltime, care a lovit coastele Sendai din nord-vestul tarii. Guvernul a declarat stare de urgenta la o centrala nucleara!

Un administrator al centralei nucleare din Onagawa a declarat ca procesul de racire a reactorului “nu se desfasoara potrivit planului“, adaugand ca a fost instituita “situatia de urgenta nucleara”. Compania le-a cerut persoanelor care locuiesc in apropiere sa isi pastreze calmul. De asemenea, un incendiu a izbucnit la centrala, dupa cutremur, a anuntat agentia Kyodo

ora 23:56 Potrivit agentiei Kyodo, nivelul radiatiilor din interiorul unuia dintre reactoarele de la Fukushima-Daiichi este de 1.000 de ori mai mare decat valoarea normala.

ora 23:47 Premierul japonez Naoto Kan le-a cerut sambata dimineata persoanelor care locuiesc pe o raza de zece kilometri in jurul unei centrale nucleare sa parasească zona, relateaza AFP.

Potrivit agentiei de presa Jiji, care citeaza Ministerul Industriei, motivul aceste cereri este o radioactivitate de opt ori mai mare decat valoarea normala si un risc de scurgeri radioactive.

ora 23:28 Fortele aeriene americane au livrat produse de racire unei centrale nucleare japoneze afectate de cutremurul puternic care s-a produs in largul Japoniei, a anuntat vineri secretarul american de Stat, Hillary Clinton, citata de AFP.

Potrivit lui Clinton, “una dintre centrale este intr-o situatie foarte dificila din cauza seismului si a lipsei de mijloace de racire“.

Clinton nu a precizat insa despre care dintre centrale este vorba. Dar, potrivit agentiei Jiji, lichidul de racire al instalatiei nucleare nr.1 din Fukushima (nord-estul Japoniei) a scazut la un nivel ingrijorator.

ora 23:25 Autoritatea franceza pentru siguranta nucleara, care urmareste evolutia situatiei centralelor nucleare japoneze, a anuntat vineri seara ca dintre cele 55 de reactoare nucleare aflate in functiune in Japonia in 17 centrale, 11 au fost afectate de cutremur, relateaza AFP.

Centralele Fukushima Daichi (cu sase reactoare) si Fukushima Daini (patru reactoare), situate in nord-estul Japoniei, sunt afectate cel mai mult.

ora 23:00 Cel putin 184 de persoane au murit, 722 au fost ranite si 530 sunt date disparute. Acesta este ultimul bilant anuntat de politia japoneza.

ora 21:30 Un nou cutremur cu magnitudinea de 6,7 s-a inregistrat in nord-vestul Japoniei. Seismul s-a produs intr-o parte opusa coastei pacifice, care a fost devastata vineri de un cutremur si un tsunami. Acest nou cutremur a provocat alunecari de teren si avalanse, au anuntat televiziunile.

ora 21:14 Potrivit AFP, pana acum au fost inregistrate cel putin 351 de persoane moarte, 547 disparute si 800 ranite. Datele au fost facute publice de catre politia japoneza, intr-un nou bilant provizoriu stabilit la mai mult de 11 ore dupa seism.

ora 20:36 Reactorul I al centralei afectata decutremut radiaza peste nivelul normal. 4 centrale nucleare au fost oprite pana acum in Japonia si mii de persoane au fost evacuate din apropierea acestora.

ora 20:30 Peste 1.000 de persoane au murit probabil in cutremurul violent, urmat de un tsunami, care au devastat vineri nord-estul Japoniei, a anuntat agentia Kyodo, in timp ce un al doilea tren a fost dat disparut in provincia Iwate, in urma unui val seismic, relateaza AFP.

Bilantul creste de la minut la minut. Potrivit serviciilor de politie, bilantul oficial provizoriu era de cel putin 337 de morti, 531 de disparuti si 627 de raniti, dupa aproximativ zece ore de la cel mai puternic cutremur din arhipelagul nipon, cu magnitudinea de 8,9, care s-a produs la ora locala 14.46 (7.46, ora Romaniei).

ora 17:27 Patruzeci si opt de persoane, intre care 23 de elevi, sunt disparute in portul Ofunato (nord-est), relateaza agentia de presa Jiji, citand politia din prefectura Iwate, relateaza AFP.

Cel putin 300 de locuinte au fost de altfel distruse in acest oras portuar, a precizat agentia.

ora 16:21 Autoritatile evalueaza la aproximativ 1.200 numarul caselor afectate de tsunami.

ora 16:11 Un tren de pasageri a fost dat disparut in urma unui val seismic generat de cutremurul cu magnitudinea de 8,9 produs vineri în largul coastelor de nord-est ale Japoniei, relateaza AFP.

Trenul companiei East Japan Railway Co. circula in apropierea garii Nobiru, pe linia Senseki, care face legatura intre orasele Sendai si Ishinomaki, cand a fost semnalat un val cu inaltimea de zece metri, a adaugat agentia, citand politia.

ora 15.40 Intre 200 si 300 de cadavre au fost gasite pe o plaja din Sendai, in nord-estul Japoniei – a anuntat agentia Jiji, citata de AFP. Un tsunami de zece metri a ajuns astazi pe coastele Sendai, in urma cutremurului puternic, cu magnitudinea de 8,9.

ora 15.24 Peste 90 de persoane au murit in urma cutremurului, a anuntat televiziunea publica NHK, citat de AFP. 

ora 15.00 Un nou bilant oficial indica cel putin 60 de morti si 56 de disparuti in Japonia. Autoritatile au mentionat, de asemenea, ca 241 de persoane au fost ranite. Potrivit postului de televiziune public NHK, numarul deceselor ar fi putin mai mare.

ora 14.55 Japonia a cerut ajutorul fortelor armate americane stationate in arhipelag pentru a ajuta sinistratii cutremurului urmat de tsunami. Ministrul de Externe, Takeaki Matsumoto, a cerut asistenta soldatilor americani, dintre care 47.000 sunt stationati in Japonia, in cadrul unui tratat de securitate incheiat intre cele doua tari. La randul sau, presedintele american, Barack Obama, a dat asigurari ca Statele Unite sunt pregatite sa ajute Japonia. Prima Doamna, “Michelle (Obama) si cu mine adresam cele mai sincere condoleante poporului japonez, in special celor care au pierdut pe cineva drag in cutremur si tsunami”, a declarat el.

ora 14.45 Zone rezidentiale au fost inundate, iar numeroase vehicule, barci si un rezervor de depozitare au fost luate de ape in prefectura Miyagi si alte regiuni din nord-estul Japoniei. Aceste zone au fost afectate de valurile seismice provocate de puternicul cutremur de 8,9 grade.

Potrivit unor imagini difuzate de televiziuni, raul Natori din prefectura Miyagi a iesit din matca, inundand mai multe cladiri situate in zonele rezidentiale din apropiere. Aproximativ 20 de autovehicule pluteau in apele Oceanului Pacific, in largul orasului Kamaishi din prefectura Iwate, potrivit politiei. Aeroportul Narita, la est de Tokyo, unul dintre cele mai aglomerate din Japonia, era inchis, iar persoanele din interiorul sau au fost evacuate. De asemenea, doua dintre cele patru piste ale aeroportului Haneda nu erau operationale.

ora 14.35 Autoritatile locale le-au cerut celor aproximativ 2.000 de persoane care locuiesc in apropierea unei centrale nucleare din prefectura Fukushima (nord-estul Japoniei) sa evacueze zona, in urma cutremurului puternic care afectat regiunea, relateaza AFP.

ora 14.35 Guvernul japonez a declarat stare de urgenta la o centrala nucleara, dupa constatarea unei deficiente la un sistem de racire a unui reactor. Un administrator al centralei nucleare din Onagawa a declarat ca procesul de racire a reactorului “nu se desfasoara potrivit planului”, adaugand ca a fost instituita “situatia de urgenta nucleara”. Compania le-a cerut persoanelor care locuiesc in apropiere sa isi pastreze calmul.

De asemenea, un incendiu a izbucnit, la centrala, dupa cutremur, a anuntat agentia Kyodo, citata de Mediafax. Anterior anuntului agentiei de presa, compania a declarat ca nu a primit nicio informatie cu privire la existenta vreunor probleme la centrala, dupa dezastru. Separat, prefectura Fukushima, pe teritoriul careia se afla centrala, a anuntat ca sistemul de racire a reactorului functioneaza, negand informatiile anterioare, potrivit carora acesta ar fi inregistrat unele probleme.

Prefectura Miyagi, pe teritoriul careia se afla centrala, a fost una dintre regiunile cele mai afectate de tsunami. Kyodo a anuntat, de asemenea, ca o unitate de racire de urgenta a reactorului a fost activata la centrala nucleara Fukushima, fara sa ofere detalii suplimentare.

ora 14.20 Update: Un vapor cu aproximativ 100 de persoane la bord a fost luat de tsunami generat de cutremurul cu magnitudinea de 8,9 produs vineri in largul coastelor de nord-est ale Japoniei, in prefectura Miyagi, a anuntat presa nipona, fara sa ofere detalii despre soarta pasagerilor, relateaza AFP. Nava apartine unei companii de constructii navale din portul Ishinomaki, a precizat politia locala, citata de presa.

ora 14.15 Primele valuri generate de seismul produs in largul Japoniei au atins mai multe tari din America Latina, cu deschidere la Oceanul Pacific. Acestea erau deja vizate de alerta de tsunami, relateaza AFP, citata de Mediafax. Astfel, Columbia a constatat o crestere cu 50 de centimetri a nivelului marii de-a lungul coastelor sale dinspre Pacific, dar niciun ordin de evacuare nu a fost emis.

Cerem populatiei sa nu cedeze in fata panicii si sa fie atenta la informatiile pe care le vom difuza treptat“, a declarat pentru AFP Amanda Pulido, care conduce Directia de gestionare si prevenire a catastrofelor. In Mexic, primul val mare, a carui inaltime nu este cunoscuta, a atins Baja California, in nord-vestul tarii, a declarat pentru AFP serviciul national de seismologie. La randul lor, autoritatile din Peru, Honduras si Chile au emis o avertizare preventiva de tsunami pentru regiunile lor de coasta.

Insula Pastelui, teritoriu chilian cu circa 4.000 de locuitori, situata in Pacific la peste 3.500 de kilometri de litoral, ar putea fi prima lovita de tsunami, in jurul orei 20.55 GMT (22.55 ora Romaniei).

 ora 14.05 Primul bilant oficial al victimelor: 40 de morti si 39 de disparuti. Cifrele au fost anuntate de Politia Nationala, care a stabilit un prim bilant oficial, la sase ore de la producerea cutremurului. Anterior, presa japoneza anuntase cel putin 32 de morti, dintre care cel putin zece au fost victme ale valului seismic produs in regiunea Iwate.

ora 13.55 Presa japoneza anunta ca un vapor cu aproximativ 100 de persoane la bord a fost luat de tsunami. Acestea sunt, deocamdata, singurele informatii.

ora 13.00 Un nou bilant neoficial al victimelor cutremurului indica cel putin 32 de morti. Cel putin zece persoane au murit din cauza valului tsunami produs in regiunea Iwate, iar cate un deces a fost raportat in regiunile Miyagi, Tokyo, Chiba, Kanagawa, Ibaraki si Tochigi. In localitatea Takahagi (regiunea Ibaraki), o persoana a murit dupa prabusirea acoperisului unei cladiri, in urma cutremurului cu magnitudinea 8,8.

ora 12.45 Google a lansat un site pentru contactarea persoanelor, dupa cutremurul din Japonia. In prezent, retelele telefonice sunt supraaglomerate sau perturbate dupa puternicul seism, informeaza ziarul Le Monde, citat de Mediafax. In afara de retelele de socializare, Japan Person Finder, un motor de cautare pus la dispozitie de Google, le permite utilizatorilor de Internet sa semnaleze situatia.

Baza de date este un instrument util pentru a afla vesti despre rude sau prieteni prin simpla tastare a numelui persoanei cautate. Site-ul este accesibil in japoneza si engleza. Potrivit Le Monde, in prezent, pe site exista informatii doar despre aproximativ 1.200 de persoane, dar numarul numelor introduse creste cu 200 la fiecare cinci minute.

ora 12.25 Toyota, cel mai mare constructor auto din lume, a suspendat productia la trei uzine, iar Sony a intrerupt activitatea la sase facilitati de productie. Compania Sony evalueaza efectele intreruperii alimentarii cu energie electrica si pagubele provocate de cutremur facilitatilor din regiune. La o fabrica a Honda, caderea unui zid a provocat moartea unei persoane, potrivit politiei locale.

Toyota Boshoku, un furnizor al Toyota, si Denso, cel mai mare producator nipon de piese auto, au raportat pagube la unele dintre uzinei. Centralele nucleare si-au incetat activitatea, iar langa Tokyo o rafinarie a Cosmo Oil este in flacari. In schimb, uzinele Canon, cel mai mare fabricant de camere digitale din lume, nu au fost afectate astfel incat sa-si suspende productia. East Japan Railway, cel mai mare operator feroviar din Japonia, a sistat transporturile in regiunea Tokyo. De asemenea, a fost intrerupt si transportul feroviar subteran din capitala nipona.

 ora 12.25 Un focar de incendiu a fost semnalat intr-o cladire care adaposteste o turbina de la centrala nucleara Onagawa, din prefectura Miyagi. Cele patru centrale nucleare japoneze cele mai apropiate de zona afectata de cutremurul de vineri au fost “oprite in deplina siguranta”, a anuntat Agentia Internationala pentru Energie Atomica, potrivit Mediafax.

ora 12.05 Un nou bilant de 26 de morti a fost furnizat de presa japoneza, la aproximativ patru ore de la producerea cutremurului.

ora 11.55 Un alt bilant de 19 morti a fost furnizat de presa japoneza, la trei ore de la cutremurul cu magnitudinea de 8,9 grade. Aceste informatii nu au fost deocamdata confirmate de Politia nationala, insarcinata cu strangerea si sintetizarea informatiilor. “Pagubele sunt atat de mari, incat avem nevoie de mai mult timp pentru a reuni datele“, a mai declarat un oficial, citat de Mediafax.

 ora 11.50 Probleme tehnice s-au inregistrat la centrala nucleara Fukushima dupa puternicul seism produs in Japonia vineri dimineata, informeaza pagina online a agentiei Kyodo, citata de Mediafax. Potrivit Ministerului nipon al Industriilor, sistemele de racire a minereului nuclear s-au oprit la reactoarele 1 si 2 ale centralei nucleare administrata de compania Tokyo Electric Power. Premierul Japoniei, Naoto Kan, a declarat ca, in urma cutremurului, nu s-au inregistrat scurgeri radioactive la nicio centrala nucleara. Unsprezece reactoare nucleare s-au inchis automat la centralele Onagawa, Fukushima si Tokai.

ora 11.17 Autoritatile locale din statul american Hawaii, insulele Filipine si insulele Mariane au emis ordine de evacuare a zonelor de coasta, ca urmare a cutremurului din largul Japoniei.

Locuitorii din zonele de coasta ale Hawaii, situate aproape de nivelul marii, sunt in curs de evacuare. Autoritatile au rechizitionat masini pentru evacuarea locuitorilor, iar turistii din zonele afectate si autoritatile se pregatesc sa deschida centre de evacuare.

Primele valuri provocate de tsunami ar urma sa ajunga pe coastele insulei in jurul orei locale 02.55 (14.55 ora Romaniei ), potrivit autoritatilor.

 La randul lor, autoritatile filipineze au ordonat evacuarea locuitorilor de pe coasta Pacificului, cerandu-le sa se indrepte catre “zonele din interior”, in urma alertei de tsunami emise dupa cutremurul din Japonia. Seismologii avertizeaza asupra unor valuri seismice care ar putea atinge un metru inaltime si ar putea ajunge pe coastele filipineze in intervalul orar 17.00-19.00 (11.00-13.00 ora Romaniei).

Aceste valuri ar putea continua sa vina timp de mai multe ore“, potrivit buletinului, arhipelagul avand o deschidere mare catre Pacific.

ora 11.15 Cel putin 15 persoane au murit in estul Japoniei, in urma cutremurului. Bilantul anuntat de autoritati este provizoriu. Cutremurul, produs la ora locala 14.46 (07.46 ora Romaniei), este unul dintre cele mai puternice inregistrate vreodata in arhipelagul nipon, potrivit Agentiei meteorologice japoneze. Astfel, magnitudinea seismului a fost mai mare decat cea a cutremurului din 1923, care s-a soldat cu moartea a peste 140.000 de persoane.

 ora 11.05 Ministerul roman de Externe precizeaza ca, pana in acest moment, autoritatile nipone nu au semnalat misiunii diplomatice romanesti de la Tokyo prezenta unor cetateni romani printre victimele cutremurului. MAE precizeaza ca liniile de comunicatii si internet nu sunt functionale in zona de nord a Japoniei, situatie care pune in dificultate confirmarea existentei cetatenilor romani in zona afectata.

La Ambasada Romaniei la Tokyo nu au fost inregistrate, deocamdata, solicitari de asistenta consulara din partea cetatenilor romani. Misiunea diplomatica mentine permanent legatura cu autoritatile locale.

Cetatenii romani sau familiile acestora pot contacta Ambasada Romaniei la numarul de telefon 0081.334.79.03.11, cat si Departamentul Consular din cadrul MAE, la numarul de telefon 0040.021.319.21.37 sau la adresa de e-mail: drco@mae.ro.

ora 10.52 Cutremurul din Japonia a fost resimtit pana la Beijing, situat la 2.500 de kilometri in vest. Mai multi angajati care lucreaza in cladiri-turn de birouri din capitala chineza au anuntat pe forumuri ca au simtit cutremurul, dar nu s-a precizat existenta unor raniti. Administratia chineza a seismelor a declarat ca a primit mesaje de la locuitori din Beijing, speriati de seism.

ora 10.50 S-a mai produs o replica a cutremurului, avand o magnitudine de 6,7.

ora 10.46 Update: Cel putin patru persoane au murit, iar zece au disparut, in urma cutremurului din Japonia.

Un barbat in varsta de 77 de ani a murit dupa prabusirea unui zid de piatra in prefectura Chiba (regiunea Tokyo), o persoana a decedat in regiunea Miyagi (nord-est) dupa caderea unui obiect, iar un barbat a murit dupa ce un tsunami a lovit portul prefecturii Iwate (nord-est), a relatatat agentia Jiji, citata de Mediafax.

O batrana a murit ingropata sub un acoperis prabusit in prefectura Ibaraki (regiunea Tokyo), a aflat AFP de la autoritatile locale. Opt persoane au fost declarate disparute dupa o alunecare de teren in regiunea Fukushima (nord-est), iar un elev a fost luat de valurile seismice in prefectura Miyagi, potrivit presei.

Alte 20 de persoane au fost ranite, de asemenea, in Osaki, in prefectura Miyagi (nord-est), unele dintre ele fiind lovite de diverse obiecte care au cazut, iar altele fiind blocate sub daramaturi, a anuntat agentia Kyodo, citand pompierii.

ora 10.28 Alerta de tsunami a fost extinsa pentru aproape toate coastele Pacificului, inclusiv cea a Australiei si Americii de Sud, a anuntat centrul american pentru tsnumai, relateaza AFP. Centrul avertizase anterior ca tsunami va atinge insula Hawaii in jurul orei 02.45 (14.45 ora Romaniei), iar coasta Statelor Unite la ora 07.45 (17.45 ora Romaniei). Noua Zeelanda si America Centrala sunt, de asemenea, vizate de alerte.

Autoritatile indoneziene au emis, la randul lor o alerta de tsunami pentru estul tarii, in special pentru Papua si Moluce. O astfel de masura a fost luata de autoritatile locale si in alte regiuni ale Pacificului, cum ar fi arhipelagul rus Kurile si insulele Mariane.

 ora 10.23 Presa nipona ofera primele informatii despre victime: cel putin patru persoane au murit si mai multe au fost ranite. Alte cateva zeci de persoane au fost declarate disparute, dupa ce valuri de zece metri inaltime au atins coastele prefecturii Sendai, in nordul tarii.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, citate de Mediafax, bilantul ar urma sa creasca, iar Ministerul Apararii a trimis nave pentru a participa la operatiunile de salvare.

ora 10.15 Premierul japonez, Naoto Kan, a dat asigurari ca nu a fost observata nicio scurgere radioactiva in centralele nucleare din tara dupa producerea cutremurului.

ora 10.14 Bursa de la Tokyo si yenul au scazut puternic, ca urmare a producerii seismului. Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a inchis in scadere cu 1,7% – la minimul ultimelor cinci saptamani. De asemenea, yenul s-a depreciat semnificativ. Indicele Nikkei era deja in scadere inainte de cutremur, din cauza temerilor privind economia globala si tensiunile din Arabia Saudita.

Moneda japoneza a coborat cu 0,3% fata de dolar, iar contractele futures pe indicele Nikkei au cazut cu 3% dupa inchiderea sedintei bursiere. Randamentele obligatiunilor au crescut, investitorii anticipand consecinte economice semnificative si noi presiuni asupra bugetului de stat.

Banca Japoniei a anuntat ca va face toate eforturile pentru a mentine stabilitatea financiara. “Sunt fabrici de autoturisme si semiconductori in nordul Japoniei, deci impactul economic va fi important“, a declarat un economist al Mizuho Research Institute din Tokyo, citat de Mediafax.

 ora 09.50 Un puternic incendiu s-a produs intr-o rafinarie din orasul Iichihara, din regiunea Tokyo, in urma cutremurului. Acest complex industrial este administrat de compania petroliera nipona Cosmo Oil si a fost cuprins de flacari, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea japoneza.

ora 09.45 Presa nipona vine cu detalii despre valul tsunami care a lovit Japonia. Valul a avut o inaltime de aproximativ 10 metri si a ajuns pe coastele Sendai din nord-estul Japoniei.

De asemenea, pista aeroportului din Sendai, in prefectura Miyagi, a fost inundata. Alte puncte de pe coasta Pacificului au fost, de asemenea, lovite de valuri inalte de cativa metri. Parcarea complexului Tokyo Disney Resort (Disneyland), din prefectura Chiba, aflat la cativa kilometri de capitala, este de asemenea sub ape.

ora 09.42 Cutremurul a provocat mai multi raniti, dupa prabusirea acoperisului unei cladiri la Tokyo. Este vorba despre un centru de conferinte din centrul orasului, unde 600 de studenti participau la o ceremonie de inmanare a diplomelor.

Alte 20 de persoane au fost ranite, de asemenea, in Osaki, in prefectura Miyagi (nord-est). Unele dintre victime au fost lovite de diverse obiecte care au cazut, iar altele fiind blocate sub daramaturi, a anuntat agentia Kyodo, citand pompierii.

ora 09.38 Japonia mobilizeaza fortele navale in zona cutremurului. La cererea prefecturii orasului, navele fortelor navale de autoaparare au fost trimise in zona Miyagi, care a fost foarte afectata de cutremur.

De asemenea, Ministerul Apararii a ordonat ca opt avioane de vanatoare sa decoleze pentru a evalua amploarea pagubelor.

 ora 09.33 Un incendiu de amploare s-a produs intr-o rafinarie din orasul Iichihara, din regiunea Tokyo, din cauza cutremurului.

ora 09.31 Cinci centrale nucleare au fost inchise in Japonia, ca urmare a cutremurului.

ora 09.27 – Alerta de tsunami se mentine in Japonia, Rusia, Insulele Mariane si Filipine, a anuntat Centrul pentru tsunami in Pacific, citat de AFP. O alerta de tsunami a fost emisa si pentru arhipelagul rus Kurile, potrivit unei purtatoare de cuvant a departamentului local al Ministerului rus pentru Situatii de Urgenta.

Aceasta alerta se refera la tot arhipelagul Kurile, inclusiv cele patru insule din Kurilele de Sud, disputate de Rusia si Japonia, a declarat aceasta purtatoare de cuvant, Ekaterina Potvorova.

“Populatia este in curs de evacuare”, a precizat ea.

 ora 09.24 Televiziunile de stiri arata imagini din nordul capitalei japoneze, unde s-a produs un incendiu, din cauza cutremurului. Potrivit jurnalistilor, flacarile au cuprins sediul unei rafinarii.

ora 09.15 Japonia si-a trimis navele apartinand fortelor navale de autoaparare (FAD) catre zona Miyagi, afectata de cutremur, a anuntat agentia de presa Kyodo, citata de AFP.

Conform CNN, aproximativ 4.000.000 de locuinte din Tokyo au ramas fara electricitate.

ora 09.10 Transporturile aeriene, feroviare si rutiere au fost oprite in apropiere de Tokyo si in nord-estul Japoniei. Trenurile expres Shinkansen au fost imediat oprite in intreaga zona de nord-est a arhipelagului, iar autostrazile din regiunea Tokyo au fost inchise la cateva minute dupa cutremur.

ora 09.04 Acoperisul unei cladiri din centrul Tokyo, unde 600 de studenti participau la o ceremonie de inmanare a diplomelor, s-a prabusit. Mai multe persoane au fost ranite, potrivit pompierilor si medicilor, relateaza AFP.

ora 09.00 – Televiziunile de stiri au aratat in direct cum un val tsunami loveste Japonia.

 ora 08.55 O alerta de tsunami a fost emisa iar tarile incluse sunt Japonia, Rusia, Insulele Mariane si Filipine. Avertismentul vine dupa producerea unui puternic cutremur cu magnitudinea de 8,8, inregistrat in nord-estul Japoniei.

Un cutremur de o asemenea magnitudine are potentialul sa genereze un tsunami distrugator care poate atinge coastele din apropierea epicentrului in cateva minute si coastele mai indepartate in cateva ore“, a precizat Centrul pentru tsunami in Pacific.

Centrul a plasat in alerta si Insula Guam, Taiwanul, Filipine, Insulele Marshall, Indonezia, Papua Noua Guinee, Nauru, Micronezia si Hawaii.

ora 08.50 – Sase incendii au fost semnalate la Tokyo in urma cutremurului, potrivit agentiei de presa Jiji, citata de AFP.

ora 08.20 – O replica puternica a cutremurului a fost resimtita la Tokyo.

ora 08.10 O alerta de nivel maxim a fost declansata de agentia japoneza, care a avertizat in legatura cu un tsunami de mare amploare, a carui inaltime ar putea ajunge pana la sase metri.

Potrivit BBC, televiziunile de stiri japoneze au aratat imagini cu un val foarte mare care s-a spart de coasta Pacificului. In valul de apa de aflau si cateva masini.

Initial, primele informatii despre magnitudinea acestui seism au aratat o valoare de 7,9 grade. Apoi, CNN si BBC au anuntat valoarea de 8,9 grade.

 ora 07.46 In Japonia are loc un cutremur cu magnitudinea de 8,9, potrivit institutului american de geofizica USGS. Seismul a avut loc la 24,4 kilometri adancime, la ora 14.46 (07.46 ora Romaniei) si la aproximativ 100 de kilometri in largul prefecturii Miyagi.

Seismul a fost resimtit si la Tokyo unde locuitorii au evacuat cladirile. Capitala Japoniei este situata la aproximativ 380 de kilometri distanta de epicentru, astfel ca seismul a fost puternic resimtit timp de cel putin doua minute, iar majoritatea locuitorilor au iesit pe strazi.

 Ce este un tsunami

Potrivit Wikipedia, tsunamiul sau valul mareic reprezinta o unda energetica de tip mecanic ce se propaga prin apa oceanelor, ca urmare a producerii unor eruptii subacvatice sau a unor cutremure submarine sau de coasta foarte puternice.

Valul tsunami (din limba japoneza: val de port) se propaga diferit fata de valul obisnuit. In larg, la ape adanci, valul mareic prezinta viteze foarte mari: de la 300 la 700 m/s, si se propaga in toata masa apei (pe toata adancimea oceanului), nu doar la suprafata ca valul obisnuit creat de vanturi. Inaltimea lui variaza de la cateva zeci de centimetri pana la cativa metri.

El se inalta spre coasta, capatand aspectul unui mal tesit, maturand in continuare fundul oceanului, pentru ca la mal sa se manifeste ca un zid de apa care navale

Comments on: "CUTREMUR DEVASTATOR ÎN JAPONIA: 8,9 magnitudine. Sute de morţi şi răniţi. Guvernul a emis alertă nucleară – VIDEO" (1)

  1. condoleante celor morti in japonia,buna vreau sa devin gheisa in japonia.ma poate ajuta cnv?

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Nor etichete

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: