"."REVISTA PRESEI ONLINE ULTIMILE STIRI DE ACTUALITATE","

Foto: AFP Photo

Ceea ce se întâmplă în Japonia are legătură cu mişcările planetelor, susţin astrologii, iar în perioada următoare trebuie să ne aşteptăm la transformări spectaculoase la nivel planetar. Luna viitoare, în Berbec se vor alinia nu mai puţin de şase planete, un aspect astrologic istoric, după cum susţin specialiştii. Martie, aprilie şi mai vor fi luni absolut surprinzătoare prin evenimentele care vor avea loc atât la nivel macro, cât şi la nivel individual. Universul transmite prin planete mesajul că nu se mai poate construi pe lucruri putrede.

„Cu siguranţă că ce s-a petrecut în Japonia are legătură cu mişcările planetelor. Pentru că sunt nişte schimbări de vibraţie foarte puternice, şi asta de mai bine de un an. Dar anul ăsta e apogeul, până în iunie. Va continua la anul, pentru că a doua parte a lui 2011 o să fie mai liniştită. Oricum, asta este ceea ce trebuie să se întâmple, nu trebuie să ne mirăm”, susţine astrologul Nicoleta Svârlefus.
Mâine, Uranus intră în Berbec şi va sta acolo şapte ani. „Să ne pregătim „sufleteşte” pentru schimbări neaşteptate la nivel personal, dar mai ales la nivel de societate! Gradul 0 Berbec simbolizează Alfa şi Omega, începutul a TOT şi TOATE, începutul Universului!”, completează astrologul Andreea Talmazan. „Pe lângă Uranus, mai sunt nişte planete în Berbec şi li se vor alătura şi altele în curând. Lunile martie, aprilie şi mai sunt absolut surprinzătoare prin evenimentele care vor avea loc, nici noi nu ştim care vor fi acestea. Nu pot să spun la ce să ne aşteptăm, pentru că nu am trăit aspectele astea astrologice. Sunt istorice!
Pe 29 şi 30 aprilie vor fi şase planete în Berbec! Asta înseamnă foarte mult, Berbecul fiind un semn de foc, destul de violent, iar planetele care se află acolo fiind importante, printre care Jupiter şi Uranus. Uranus este, într-adevăr, planeta anarhiei, dar şi a progresului. Poate să aducă progrese neaşteptate, schimbări spectaculoase, evenimente fără precedent, dar totul se va petrece la extreme. E adevărat că putem să avem parte de un progres fantastic, dar s-ar putea foarte bine ca înainte de asta să se dărâme tot! Tot însemnând sistem economic, politic, să existe tot felul de evenimente sociale sau catastrofe naturale. Şi la nivel individual, şi la nivel macro vor fi schimbări”, continuă Nicoleta Sfârlefus.

Ceea ce se intampla in Japonia are legatura cu miscarile planetelor, sustin astrologii, iar in perioada urmatoare trebuie sa ne asteptam la transformari spectaculoase la nivel planetar

Cele şase planete care vor intra în Berbec, la sfârşitul lui aprilie, pentru două zile, sunt: Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Uranus. Toată luna însă, în Berbec se vor afla „doar” cinci dintre ele, ceea ce nu sună bine deloc, avertizează astrologii. „Mai ales că acum, la sfârşitul lui martie, se formează o opoziţie Jupiter-Saturn, Jupiter care e în Berbec şi Saturn în Balanţă, şi asta poate să provoace mai degrabă tensiuni sociale, revolte. De pe 2 aprilie intră şi Marte acolo, care e destul de înflăcărat şi violent. Vor fi tot felul de excese, e posibil să fie decizii luate din orgoliu, şi mă refer la persoane cu putere de decizie la nivel macro, mă refer la persoane care se aprind, care nu mai au nici o logică. Pe de altă parte, poate fi vorba de „decapitări”, şi mă refer la căderea din funcţii a unor oameni importanţi nu numai de la noi, ci din toată lumea, poate fi vorba de atentate, războaie, explozii, pentru că Berbecul e un semn de foc, şi se poate întâmpla orice are legătură cu focul şi cu expansiunea focului. Nici un astrolog nu poate să spună din experienţă ce s-a întâmplat în astfel de situaţii, decât făcând o analogie cu ce s-a mai întâmplat în anumiţi ani. Dar toate acestea sunt nişte schimbări de care avem nevoie. Pentru că până nu se dărâmă tot, nu putem să mai construim. Şi lumea asta n-ajunge nicăieri”, conchide Nicoleta.

Adreea Talmazan completează: „Ce s-a produs în Japonia e mai degrabă un semnal de alarmă la nivel mondial. E încă un avertisment că vechile structuri trebuie să dispară, pentru că Uranus intră în Berbec, dar nu singur, ci împreună cu Lilith – care semnifică toată partea noastră întunecată. Schimbările vor fi exact acolo unde ne este cel mai frică, atâta timp cât nu ne vom conştientiza fricile, cât nu vom lucra cu ele. Pe 9 aprilie, Pluto intră în mişcare retrogradă în Capricorn şi face o cvadratură, adică o relaţie extrem de tensionată cu o conjuncţie foarte puternică între Uranus, Lilith şi Marte. Ne putem aştepta la foarte multe lucruri. Pot fi rele sau pot fi transformatoare. Pot fi ca un duş rece. Depinde cum le priveşti. Poţi vedea numai traumatismul sau poţi să vezi că e momentul optim să te trezeşti la nivel interior. Vor fi tranformări profunde la nivel de fundaţie, de bază, de structură interioară. Vom vedea în jurul nostru oameni care îşi vor schimba brusc, dacă nu au făcut-o până acum, domiciliul, cariera, relaţiile de parteneriat. Şi la nivel macro se vor produce schimbări fundamentale. Deja au început să iasă la lumină lucrurile ascunse, dar acum vor ieşi şi mai dramatic. Pe parcursul acestor şapte ani, cât Uranus va sta în Berbec, el va da o mână de ajutor celor care vor să se schimbe şi îi va obliga pe cei care nu vor să se schimbe să o facă. Transformările fundamentale vor exista şi la nivel politic. Dacă structurile politice nu au la bază ceva solid, real, concret, se vor schimba şi ele. Universul transmite prin planete un mesaj că nu se poate construi pe lucruri putrede”. Lucrurile bune ar putea să vină în paralel, susţine Andreea, de la Kiron care este deja în Peşti şi de la Neptun, care va intra în Peşti pe 4 aprilie, care vor trezi în noi dorinţa de compasiune, credinţa, capacitatea de iertare la nivel macro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: