"."REVISTA PRESEI ONLINE ULTIMILE STIRI DE ACTUALITATE","

Noua lege a educatiei este de astazi in vigoare. Primele modificari se vor vedea in universitati, iar din toamna se vor schimba lucrurile si in scoli sau licee.

Studenti

Astfel, institutiile de invatamant superior trebuie sa inchida, incepand de astazi, specializarile si programele de studii neacreditate sau care nu au fost autorizate sa functioneze provizoriu, potrivit noii Legi a educatiei.

Mai mult, pana pe 1 aprilie, universitatile sunt obligate sa publice exact situatia absolventilor. Cati au terminat, cati dintre ei s-au angajat si cati si-au gasit de munca in specializarea pe care au absolvit-o.

Apar masuri noi si anti-plagiat, cum ar fi softurile care verifica daca tinerii si-au copiat lucrarea de diploma de pe internet.

Ce risca facultatile care nu respecta legea?

Facultatile care nu inchid specializarile si programele de studii neacreditate sau neautorizate vor intra in lichidare, iar vinovatii vor fi sanctionati.

Ce se intampla cu studentii?

Studentii si absolventii care au fost inmatriculati la specializarile sau programele de studii ce vor fi inchise au dreptul sa-si finalizeze studiile la specializari identice sau similare din acelasi domeniu, spune legea. Practic, asta inseamna ca cei aflati in aceasta situatie se pot transfera la alte facultati acreditate, care le-ar putea echivala examenele date pana in acel moment.

Dispozitiile referitoare la finalizarea acestor studii sunt reglementate prin ordin al ministrului educatiei, la propunerea ARACIS si cu consultarea Consiliului National al Rectorilor.

Cele mai recente rezultate ale evaluarilor ARACIS in ceea ce priveste universitatile

Registrul Matricol Unic al Universitatilor din Romania

Este o baza de date electronica in care sunt inregistrati toti studentii din Romania din universitatile de stat sau particulare acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu, pentru a se asigura un control riguros al diplomelor.

Ministerul Educatiei elaboreaza, in termen de opt luni de la intrarea in vigoare a legii metodologiile, regulamentele si celelalte acte normative care decurg din aplicarea legii si stabileste masurile tranzitorii de aplicare a acesteia.

Senatele universitare sunt obligate ca, in termen de sase luni de la intrarea in vigoare a Legii educatiei, sa definitiveze noua Carta universitara, regulamentele si metodologiile de organizare si functionare a universitatilor, in conformitate cu prevederile din actul normativ.

Verifica in documentele de mai jos lista cu facultatile acreditate si autorizate!

Schimbari vor fi si in invatamintul preuniversitar. Scolarii care sunt acum in clasa a IV-a vor termina gimnaziul intr-a IX-a. Se modifica astfel si inscrierea la liceu, iar acolo unde este cazul se organizeaza admitere.

Acolo unde numarul de candidati nu depaseste numarul de locuri nu se organizeaza examen. In liceele unde e bataie pe locuri se iau in discutie media de absolvire a gimnaziului si evaluarile de la sfarsitul clasei a IX-a, care conteaza in proportie de 70%. Restul de 30% reprezinta examenul propriu-zis.

Din 2012 grupa pregatitoare de la gradinita devine si ea obligatorie pentru toti copiii care implinesc sase ani. Nu conteaza daca orele se vor face in scoli sau gradinite si nici daca acestea sunt de stat sau particulare. Institutii acreditate sa fie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: