"."REVISTA PRESEI ONLINE ULTIMILE STIRI DE ACTUALITATE","

Romania face un pas important pentru aderarea la Spatiul Schengen. Membrii grupului de evaluare Sch-Eval au adoptat, vineri, raportul tehnic privind tara noastra. De data aceasta Franta a votat favorabil.

Secretarul de stat in MAI si seful Departamentului Schengen, Marian Tutilescu, a spus, pentru Mediafax, ca raportul Romaniei a fost adoptat si ca reprezentantul Frantei si-a retras rezervele in privinta implementarii SIS/SIRENE (sistemul informatic Schengen si cerintele suplimentare de informatii la aderarea statului) in tara noastra.

Cele doua rapoarte tehnice privind Bulgaria nu au fost insa adoptate

Marian Tutilescu a precizat ca, odata cu adoptarea acestui raport, s-a incheiat faza cerintelor tehnice si a alinierii la standarde europene a domeniilor evaluate de experti, urmand votul politic, in Parlamentul European.

Tutilescu a mai spus ca, totusi, faptul ca rapoartele privind Bulgaria nu au fost adoptate constituie un obstacol si pentru Romania, pentru ca cele doua state ar trebui sa adere la Spatiul Schengen impreuna.

Ungaria analizeaza aderarea partiala

Presedintia ungara a UE analizeaza posibilitatea aderarii partiale a Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen, in martie, propunerea fiind ca cele doua tari sa intre in spatiul de libera circulatie mai intai cu frontierele aeriene.

In luna decembrie a anului trecut, Franta si Germania au cerut Uniunii Europene, printr-o scrisoare, sa amane aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen.

graniceri

Ce este spatiul Schengen

Acordul Schengen a fost semnat la 14 iunie 1985 de Belgia, Germania, Franta, Luxemburg si Tarile de Jos si permite libera circulatie a persoanelor in spatiul Schengen, eliminand controalele sistematice la frontierele interne.

Cu alte cuvinte, cei din interiorul sau pot sa calatoreasca in orice stat membru fara a fi controlati si implicit pot munci fara probleme, in intreaga zona.

In cate tari se poate circula liber, in Schengen

In prezent, spatiul cuprinde 25 de state, si anume tari membre ale UE: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tarile de Jos, Ungaria.

Schengen cuprinde si trei tari asociate, care nu fac parte din UE: Norvegia, Islanda si Elvetia.

In acest moment, Bulgaria, Romania si Cipru aplica doar partial legislatia Schengen si sunt sub supravegherea Comisiei Europene pentru punerea la punct a tuturor mecanismelor specifice.
Harta tarilor din Schengen

Care sunt pasii ramasi pana la decizia finala

Dupa adoptarea raportelor tehnice, urmeaza votul politic. Acesta se va da de catre Parlamentul European, la o data ce se va stabili in functie de agenda institutiei. 

Daca votul va fi favorabil, ne intoarcem in Consiliul Uniunii Europene, unde se va discuta din nou pe fond, despre aderarea la Spatiul Schengen.

Decizia oficiala se va afla pe 27 martie 2011. Atunci, Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene se va intruni si va vota ce se intampla cu Romania, Bulgaria si Cipru – daca aceste trei state sunt pregatite sa adere la spatiul de libera circulatie.

Decizia aderarii unei tari la Schengen este luata in unanimitate in Consiliu. Daca un singur stat membru crede ca nu sunt indeplinite conditiile cerute, teoretic, el poate bloca hotararea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: