"."REVISTA PRESEI ONLINE ULTIMILE STIRI DE ACTUALITATE","

 

Legendele locului
In frecventele noastre treceri prin Benesat, de cel putin vreo doi-trei ani incoace, am studiat relieful visand la o tura in care, odata ajunsi pe stancariile Dealul Fitigau, sa putem admira plonjant spre S-SV-V larga panorama dinspre impadurit-semetul Deal Mare, in amontele raului Somes si apoi spre Benesat, culmea dealului chelios ce-l separa de Alunis, Horoatu Cehului si Biusa, respectiv Ticau (dincolo de plantatia viguroasa de pini rosii).

Foto Vedere de la SV spre Fitigau (c) Petru Goja

Nu cunosteam insa toponimiile, in acest sens fiind ajutati de viceprimarul Benesatului, Gergely Ciaba. Initial, acesta a numit Racadau (ori Racatau) piciorul sudic stancos-impadurit cu goruni ce coboara spre soseaua Jibou-Ulmeni, respectiv spre linia CFR, apoi s-a corectat, numindu-l Fitigau.

L-am intrebat pe viceprimar si despre formatiunile calcaroase insotite de legende legate de istoria haiducului Pintea Viteazul, Piatra Buhii si Piatra Cascata ( unde calul vestitului inamic al autoritatilor austro-ungare ar fi lovit cu copita un bloc calcaros despicand-l, in enorma gaura produsa astfel aflandu-se ascunsa o extraordinara comoara).

Foto Pe la amiaza Bobotezei (c) Petru Goja

Mi-a spus ca acestea s-ar afla peste culmea golasa ce leaga Benesatul de Alunis ( spre SV), intr-o padurice tanara cu valcele spectaculoase.

De acolo, din acele seculare cariere empiric exploatate odinioara, s-a extras piatra folosita in Benesat, Alunis, Inau…pentru cioplirea stalpilor masivi de porti, a crucilor celtice admirabile in preajma bisericii de sec. XVII de pe Dealul Bisericii Benesat, dar si a celorlalte pietre de capatai si cruci de piatra , unele inscriptionate in alfabetul chirilic, multe dintre ele intens acaparate si drapate de coloniile verzi-catifelate de muschi de piatra si licheni, admirate de noi cu ocazia altor descinderi in zona.

Spectacolul fazanilor din livada de pruni
Ne-am intors de la Primaria Benesat spre Ticau si, la circa 100 m inainte de pasajul de cale ferata am luat-o, per pedes, in sus pe o ulicioara acoperita cu nea inghetata, nu mai groasa de un lat bun de palma.

Foto Pastorala hibernala (c) Petru Goja

Curand, am ajuns intr-o mica livada de pruni, deasupra celui mai estic palc de gospodarii ale Benesatului, apropiindu-ne de poalele abrupte ale unui deal golas, pe alocuri acoperit de tineri pini spontani si in mare parte invaluit de un dens brau de paducei, porumbari si macesi teposi, acestia constituind idealul habitat al fazanilor care ne-au avertizat curad, caraiind inconfundabil.

Un mascul ridicandu-se greoi si precipitat, a speriat niste vrabii, cotofene si gaite, aterizand aproape, disparand in hatasul impenetrabil in cele din urma. Pe aici am remarcat paralele derdelusuri pe care copiii din zona se dau cu…folia de polietilena, in lipsa saniutelor si a schiurilor.

Panoramari spre Balta Benesat
O stana modesta era in saua cu fanata a dealului, spre SV, livezile de pruni punctate de solitare morminte si cruci de piatra, continuand spre apropiatul Dealul Bisericii. Spre NV a aparut o solitara gospodarie, iar deasupra ei liziera alungita spre coama dealului ( catre E ) a unei pitoresti plantatii de pini rosii.

Foto prin poiana Fitigaului (c) Petru Goja

Abia a trecut de ora 11,20 pe cand cerul, pana atunci albastru-otel, a fost acoperit treptat de nori fotogenici alb-bucalati, mai apoi suri si compacti. Pe o poteca din stanga, deplasandu-se pe acelasi traseu cu noi dar ceva mai aproape de liziera (aveam sa remarcam mai incolo) s-a ivit un tanar pasionat ca si noi de turism si panoramari fotografice.
Am suit pe crestetul dealului chel, nebotezat in vreun fel de localnici, fiind considerat ca o prelungire SV a Dealului Fitigau, panoramand de acolo spre complet inghetata si alb-imaculata acum Balta Benesat, o fosta balastiera, de ani de zile devenita un excelent loc de agrement estival si pescuit sportiv.

Am admirat-o prin noiembrie 2010, dandu-i metodic ocol dupa ce am trecut calea ferata. Vedeam si parcursul flancat de marete salcii si plopi al Somesului, insa nebulozitatea nu ne permitea scrutari dincolo de Stramtorile Ticaului, Dealul Mare si hotarul NV al Cheudului.

Pe culmea impadurita cu gorunet tanar
Subit a inceput sa bata un vanticel inghetat care ne ciupea obraznic obrajii si buricele degetelor dar, dupa ce am ajuns in drumul de caruta parcurs recent de o nevazuta turma de oi si capre, mai in dos, frigul s-a muiat treptat.

Foto Fitigau-plantatia de pini (c) Petru Goja

Am depasit un valcel spinos, apropiindu-ne de plantatia de pini, suind lejer spre poiana cu pruni batrani a Fitigaului, pe masura ce castigam in modesta altitudine perspectiva largindu-se dar…cam fara de folos, din moment ce norii au acoperit deja integral bolta cerului, soarele disparand.

Ajunsi in sa, am luat-o la dreapta pe culmea impadurita cu gorunet tanar intercalat cu carpeni si ciresi salbatici, dand de o mai afunda si scurta, inseuare apoi de punctul maxim de altitudine de unde, privind printre coroanele dominantilor de acum goruni spre lunca Somesului, puteam panorama cat de cat.

Eram cam dezolati dar…am coborat pe piciorul acaparat de tancuri accidentate de sisturi cristaline si dupa o scurta serpuire am atins unicul loc de belvedere deplin degajat.

A trecut doar un ceas de la plecare si, cu toate ca ziua era una pleostita si deplin contrara maretelor noastre asteptari dupa consultarea prognozei pe net, am tras succesive cadre foto.

Pe crestetul Fitigaului
La un moment dat ,venind dinspre Jibou, s-a ivit sageata albastra, grabita sa se mistuie in Stramtorile Ticaului. Pe Somesul cu ape verzui-sure pluteau lenese grupate, si aproape compacte, zapoare de gheata.

Foto Panorama sud de pe stancarii (c) Petru Goja

Am regretat cu Misu G. faptul ca in noiembrie, beneficiind de tardivele pasteluri autumnale, nu am ajuns pana aici pentru a profita si de o splendida imagine lacustra a Baltii Benesatului dar…poate ca vom reveni la primavara.

Ne-am intors pe crestetul Fitigaului unde ne-am dres cu ceai fierbinte, cate un baton de musli cu fructe si un mar apoi am revenit in poiana cu pruni. Parca se mai luminase nitel si depasind valcelul spinos, privind in dreapta, ne-au atras atentia niste frumoase stratificari de argile si marne gresoase.

Spectaculosul amfiteatru gresos bej-ocru
Inspirat, Misu ne-a sugerat sa prospectam putin valcelul catre amonte si astfel, doar dupa vreo 40-50 m, am dat de un mic amfiteatru gresos bej-ocru, spectaculos stratificat, sarit de o minicascada cu sloiuri de gheata fotogenice.

Foto Zapoare pe Somes (c) Petru Goja

Am decis sa iesim direct la sosea, inainte de trecerea de cale ferata, prin lunca cu holde inguste, balarii si stuf, iar odata ajunsi la masina, fiind inca devreme, am luat-o spre Jibou (cca 20 km) iar de acolo la dreapta ( 7 km) spre Soimus. 

Foto Micul Amfiteatru (c) Petru Goja

Dupa o prima zona cu case saracacioase si bordeie de tigani a urmat o lunga portiune pustie apoi, trecand podul peste o vale modesta, am dat peste ruinele unui conac de grofi cu dependinte si niste foste grajduri CAP-istice lasate prada distrugerii, dupa care am inceput sa ne deplasam pe o sosea larga, asfaltata sau betonata, cu carosabilul acoperit de un deget de nea inghetata si alunecoasa.

La biserica din Soimus
Imediat am comparat zona flancata bilateral de codrul tanar de goruni intercalat spre liziere cu rari stejari impozanti, respectiv salcii uriase in lunca, cu pitoreasca dar de vreo 2 ori mai scurta valea Gorunilor din Galgau Almasului pe care am batut-o de cateva ori iarna si primavara trecuta.

Astfel am putut admira doua cumetre vulpi, una sorecarind foarte aproape de sosea, inainte de-a ajunge in vatra Soimusului (care apartine de comuna Somes Odorhei).

Foto Biserica din Soimus (c) Petru Goja

Am cautat vechea vatra a satului si eventual vreo biserica seculara si intreband de localnici, cel mai de folos fiindu-ne un simpatic scolar din primele clase, am aflat ca in Soimus nu exista vreo foarte veche biserica de lemn sau piatra, doar cea ortodoxa, cu doua turnuri gemene, inaltata la 1942.

Am mai aflat si ca drumul asfaltat se termina in zona NV a satului, continuand insa spre culmea impadurita a dealului care-l desparte de Bulgari si mai departe de Salatig (pe unde am umblat in decembrie 2010 cu D.Pascu si A.Stefanoiu, prospectand turistic acele meleaguri).

Ni s-a spus ca iarna, acel drum spre Bulgari nu este recomandabil si atunci ne-am intors spre Jibou. Documentandu-ma ulterior, am aflat ca satul Soimus a fost atestat documentar pentru prima data in anul 1205, pe atunci numindu-se Salmus. Ulerior a avut diferite nume ca de ex. villa Salmus (1219), villa olachis Salmus ( 1387), Nagy salymos (1540), Soimus (1930). 

Foto Mugurii Amurgului (c) Petru Goja

Pentru a evita parcurgerea a treia oara in doua zile a hartoapelor asfaltice dintre Jibou-Somes Odorhei am revenit in Baia Mare prin Surduc-Rastoci-Dl.Mesteacan…infruntand alte rupturi prin Ciocmani, Babeni, Cuciulat, Letca… dar astea de fapt dau sarea si piperul turismului nostru mioritic inconfundabil.

Pe langa tanarul care a parcurs aproximativ traseul nostru pe Dealul Fitigau, vechiul nostru amic, prof.de istorie Dorin Trif din Napradea-SJ – impreuna cu un grup de gimnazisti, au fost cam acelasi timp la Piatra Buhii, Piatra Cascata si biserica veche din Benesat (cea din tintirimul impresionant al Dealul Bisericii).

Foto Benesatul vazut de la est (c) Petru Goja 
Foto Biserica din Soimus (c) Petru Goja 

-12 C la ora 6 dimineata. Senin, instelat plus un veritabil ger al Bobotezei, altfel spus aveam sperante indreptatite pentru o zi insorita, desi friguroasa, in care sa ajungem in sfarsit pe Dealul Fitigau, adica in zona de S a Muntilor Ticaului, respectiv in flancul geografic stang al raului Somes din debutul Stramtorilor Ticaului, la arida belvedere spre Benesat, Cheud, Napradea, Tranis, iar in zilele cu vizibilitate deosebita si pana catre Rona, Jibou, Piscuiul Ronei (Dl.Rakoczi). Chiar inainte de intrarea in stramtori sisturile cristaline, dure, sur-ruginii si plurifoietate, substituie sedimentarul din amonte, reprezentat din argile rosii, gresoase pe alocuri, marne gresoase si calcare eocene.

Am pornit abia pe la ora 9,45 din Baia Mare, incurajati de prognoza meteo ( via net) care spunea ca pe la ora 11 vor fi doar -8 C in zona Benesat, iar pe la ora 14 gerul va cadea spre -2 C. Daca in prima parte a depalasarii, pe la Ardusat-Tamaia-Salsig, gerul a nascut superbe (dar si deranjante) flori de gheata pe geamurile si luneta masinii, treptat soarele-si-a facut simtita prezenta, dar o data cu asta am vazut avansand dinspre NV, ingrijorator de repede, frontul atmosferic prevestitor de ninsori, lapovita, ploi in urmatoarele zile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: